The Morning Jump este un proiect în lucru, conceput de artistul fotograf Dan Pierşinaru ca o metodă de conceptualizare a procesului prin care indivizii îşi abandonează conformismele sociale pentru a accepta oferta de intimitate a altuia. Prietenia, sau intimitatea, cerşeşte reciprocitate, iar din actul de a răspunde unui gest se naşte o ruptură a limitelor – în acest caz, a conformismelor interpersonale. Un aparat de fotografiat poate sta între fotograf şi subiect într-un fel similar celui în care podiumul stă între conducător şi conduşi. Ambele dau materialitate unei graniţe sociale, una ierarhică, care dictează nu numai constrângerile de poziţie, ci şi pe cele comportamentale. Transferat de la fotograf la subiect, ca în proiectul lui Pierşinaru, aparatul foto invită la un abandon al conformismului şi devine un instrument de eliberare socială.

Este acelaşi abandon pe care îl simţim când ne rupem de constrângerile sociale şi ne extindem nevoia de apropiere către un alt individ. Surpriza magică vine din faptul de a afla că graniţele pot fi, de fapt, trecute.

Text: Andra Moldav

Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump Dan Piersinaru - The Morning Jump